Halloween era si pe vremuri. Imi amintesc cu drag de copilaria frumoasa petrecuta la tara.

Pe vremea aceea nici nu auzisem de Halloween, insa in fiecare an ne „bateam joc” de cativa bostani din curte. Evident, erau si bostani care nu supravietuiau cu cate o fata urata , infircosatoare sau vesela, si asta pentru ca,  foarte indemanatici fiind, cu cutitele imense pe care le avea mamaia ,  bostanii ajungeau doar jumatati de bostani.

Era o atmosfera frumoasa si asta pentru ca de cele mai multe ori aveam noroc sa nu avem parte nici de curent si atunci era si mai interesant.

Povesteam cele mai tampite povesti inventate si asta ca sa ne speriem unii pe altii. Evident, capetele rautatilor erau frati-miu  cu vara-miu , baietii intr-un cuvant. Ei erau groaznicii care ne faceau noptile si mai intunecate si din cauza lor nu dormeam noaptea (noi fiind eu, vara-mea si alte fete de prin sat) .  Si, da, am copilarit mult pe la tara , pe dealuri, cu lighioanele din batatura sau prin vie.

Asa cum ma cunoasteti, am un prost obicei sa ma pierd in cuvinte…. cum povesteam, erau cele mai frumoase momente atunci cand ne chinuiam sa redam fete cat mai dubioase bostanilor din curte. Imi amintesc si astazi cum pe ulita care, firesc, nu era luminata, licareau doar cateva luminite pe la portile vecinilor. Pe vremea cand Halloween-ul nu era un „must have” al sarbatorilor urbane din Bucuresti, consatenii mei de pe mahalalele Grebanului, casapeau artistic bostanii, le dadeau suflet cu cate o lumanare si ii asezau la loc de cinste la portita.

In spatele acestui peisaj mirific, statea truda cu care innobilam bostanii.  Era o tehinca intreaga sa pozitionezi lumanarea in mijlocul bostanului. Asta pentru ca pe vremea aceea nu se prea gaseau lumanari decorative (din acelea mici rotunde), ci erau clasicele lumanari lungi, galbene, pe care le taiam de la jumatate si le infigeam intr-o scobitura facuta cu greu in mijlocul bostanului (bostan scobit in prealabil cu o lingura).

Asadar, in amintirea vremurilor bune, adica lipsite de stresul cotidian, am zis: ” Sa mai „ciopartim” un bostan!”. Unul micut de doar 11 kg 🙂

Cred ca a fost cel mai complicat bostan pe care l-am facut pana acum.

Ce ziceti? Va place?

[nggallery id=127]